“…lumea de azi este o certitudine a responsabilităţii de mâine”

Cel mai grav răspuns politic al comunităţii locale, atunci când i se iau resursele majore de existenţă – este abandonarea, adică abandonarea speranţei, cea care moare ultima… Ideea de dezvoltare durabilă nu trebuie fetişizată, ea trebuie să rămână ca principiu fundamental, dar să ţină cont de nevoile esenţiale ale comunităţilor în succesiunea generaţiilor. Trebuie făcut un inventar şi apoi o selecţie a acelor acţiuni umane, care permit reproductibilitatea, evitând epuizarea resurselor naturale.
Cei care vin după noi sunt copii şi nepoţii nostri, deci cei mai dragi nouă, ei sunt noua generaţie.

Dezvoltarea Durabilă Inteligentă am putea să o asemănăm făcând diferenţa între inteligenţă şi deşteptăciune. Diferenţa este că omul deştept face o carte grozavă, după care, o publică şi apoi îi lasă pe alţii să îşi bată capul cu aceasta şi să o pună în practică. Dar, omul inteligent se aruncă cu capul înainte, încercând să pună partea teoretică din proiect, în practică. Se pune că, ce este a mai fost şi că ce este, va mai fi.

Azi ne confruntăm des,  cu - dictatura dezvoltării -şi lumea de azi este o certitudine a responsabilităţii de mâine. Generaţiile de azi vor avea dreptul să ne judece pentru ce le-am făcut, pentru ceea ce noi, Nu le-am lăsat  generaţiilor de mâine. Groparul omenirii este lăcomia  neânfrânată – este goana după înavuţirea cu orice preţ, fără limită, ca o metodă expansivă, care pune stăpânire pe oameni. Trebuie să se schimbe ceva la nivel mondial în atitudine şi să se pună accent pe exploataţiile mijlocii (chiar şi relativ mici), acestea au o mare capacitate de rezistenţă în faţa crizelor, acestea pot fi mult mai greu distruse, permit o acumulare de capital în mâini numeroase, permit unei mase critice mult mai largi, care, prin eforturi proprii inteligente să asigure multiplicarea şi reproductibilitatea.

Această multiplicare mai permite ceva – este multiplicatoare de locuri de muncă şi devine social incluzivă. Pe de altă parte, starea de inutilitate socială – sau distrugerea personalităţii umane, ca factor de progres – aduce probleme grave legate de creşterea ratei de sinucideri, de creşterea ratei de abandon familial, de aici rezultând  “un homo urbanus – deprimat şi melancolic”.

Rezultatul e că apar noi generaţii, care au un exerciţiu al speculaţiilor, incredibil. Cei din oraş devin uneori de o inutilitate majoră, în timp ce la aceeaşi categorie de vârstă, cei din comunităţile montane, devin oameni de utilitate majoră pentru societate, cu diferenţa că societatea Nu le ‘utilizează utilitatea’.  

Ca un gând pentru noua generaţie: cel mai frumos mod de a trăi, este să munceşti tot timpul, pentru binele tău şi al celorlalţi.